Vocea Artistului

Interviu cu D-na Petruta Sima indragita interpreta de muzica populara si lautareasca

În data de 11 martie suntem în apartamentul primitor al Doamnei Petruța Sima, indragita interpreta de muzică populară și lăutărească recunoscută national si internațional, care locuiește în orașul Ploiești din Județul Prahova.

Decursul interviului:

Reporter: Bună ziua, ne bucurăm foarte mult că suntem astăzi alături de dumneavoastră.
Interpreta: Bună ziua, de asemenea mă bucur foarte mult că ați venit pe la mine.

Reporter: Ce ne puteți spune despre dumneavoastră?
Interpreta: Mă numesc Petruța Sima, vin dintr-o familie săracă și numeroasă. M-am născut în comuna Tomşani, am avut 8 frați, mă jucam foarte mult pe islaz, alergam după fluturi și cântăm cu natura. Îmi place foarte mult pădurea, o simt când plânge, zâmbește când îi cânt, mă gândesc că pădurea cântă cu mine. Sunt un copil la inima şi cânt cu tot sufletul despre pădure.

Reporter: La ce vârstă ați început să cântați și ce v-a determinat sa începeți?
Interpreta: Am început la vârsta de 4 anișori la grădiniță și după aceea am participat la toate concursurile care se făceau. Mama mea a cântat din totdeauna şi am început să cânt pentru că mi-a plăcut foarte mult cântecul popular.

Reporter: Dumneavoastră vă compuneți singură piesele?
Interpreta: Da, le compun singură. Compun multor copii. Asociația Valex şi-a luat angajamentul de a mă alege pe mine și vom îndruma mulți copii să cânte muzica de mare valoare, rădăcină, folclor. Sunt împăcată cu mine că pot face ceva pe acest pământ. Pe această cale rog copii care nu au bani să vină la mine să îi ajut. Am lansat mulți artiști, un exemplu este doamna Mihaela Nițu.

Reporter: Care este melodia dumneavoastră preferată?
Interpreta: Toate sunt, dar cred că „Viața este numai una” deoarece trebuie să știm sa ne trăim viața. Cântecele mele colindă acum în multe țări: Italia, Spania, Franța. Românii de pretutindeni mă cheamă să îi bucur peste tot în lume.

Reporter: De ce ați fost plecată din țară?
Interpreta: Am plecat după copii mei pentru că nu am putut trăi fără ei. Am fost plecată timp de 20 de ani, veneam în România doar în vacanțe. M-am întors în țară deoarece mama mea plângea foarte mult. Mama mi-a spus să îmi fie dor de pietre și din cauza aceasta nu dormeam nopțile, eu sunt foarte legată de natură. Nimeni nu ar trebui sa plece de lângă părinți.

Reporter: Vă mulțumim mult pentru tot ce ați împărtășit cu noi astăzi și sper sa ne revedem și cu alte ocazii.
Interpret: Și eu vă mulțumesc foarte mult, cu siguranță ne vom revedea.

Reporter: Birdea Diana-Georgiana
Ziarul Santinela Prahova

 

 

 

Santinela …
de Maria-Magdalena Stan

Vă aşteptăm cu mic , cu mare ,
Ziarul să îl promovăm ,
Să aderăm spre bunăstare
De “ Santinelă “ noi să stăm .

Să demonstrăm că în Ploieşti
Sunt oameni cu personalitate ,
Dacă din urbea noastră eşti
Citeşte ştiri de calitate .

Prieten fidel de ne eşti
Sigur nu vei regreta ,
Căci în fiecare zi găseşti
Ştirea ce te va interesa .

Ştiu că suntem la început de drum
Feed-back-ul vostru ne va fi alinare ,
Să nu fim pentru nimeni un zbucium
Este loc pentru toţi sub soare.

Interviu cu Antonio Luca

Din Mihaiesti, Arges, avem ocazia sa propunem un tanar poet,  Antonio Luca.

Interviu realizat de Ana Maria Cucu.

Am avut ocazia sa stau de vorba cu un elev special.

Luca Luigi Antonio este castigatorul Concursului Judetean « Marea Unire –IDEALUL NATIONAL AL ROMANILOR» , un concurs de poezie.

Tanarul poet neomodernist a participat cu opera «  1 Decembrie 1918 », o poezie care este atasata mai jos. Observand tema istorica, nu am putut sa nu ii adresez cateva intrebari legate de cum percepe el evenimentele politice trecute si actuale.  Acesta si-a exprimat sincer opinia despre poporul roman care nu este suficient de apt, dupa spusele lui, pentru a-si alege conducatorii, schimband tiranii cu alti tirani. Inspiratia si-o gaseste in lumea inconjuratoare si in propriul suflet. Lupta impotriva manipularii politice si in slujba intelectualitatii. Spiritul patriotismului i-a patruns adanc in suflet. Luigi Antonio detesta impocrizia, pe care o si critica.

Pe de alta parte, lauda faptele de vitejie ale poporului roman. A scris poezii abordand atat teme patriotice, cat si tema iubirii.

Afirma ca: « Prima mea poezie a fost o romanță de Sfantul Valentin dedicată unei colege de clasă ca să-i arăt sentimentele mele pure și s-o atrag prin cultură și sensibilitatea mea.Originalul l-am pierdut din păcate. Ideile poetice au evoluat mult de-a lungul timpului. Apoi prin intermediul lecturilor, cu ajutorul profesorilor de limba română și experiențelor puternice am început să scriu poezii scurte ce ilustrează stările psihologice și gândurile mele profunde. Prima dată când am scris o poezie a fost pe clasa a IV- a, pentru ziua Eroilor, în onoarea tuturor martirilor , reformatorilor , duhovnicii ce s-au jertfit pe ei înșiși pentru binele patriei străbune, dar critica obiectivă a profesorului de religie ( un om extraordinar ) , involuntar mi-a tăiat elanul poetic revenit în primul an de liceu, prin intermediul a unor profesori extraordinari ce m-au sprijinit și m-au ajutat în formarea mea intelectuală și socială».

Antonio este un tanar care citeste mult si spera sa ajunga directorul unei biblioteci vaste.

Ii uram mult succes !

  

Clopotul înfrăţirii

În Alba Iulia, sună clopotul

anunţând venirea  Întregitorului,

eroul poporului ,

artizanul Unirii.

 

Mii de steaguri,steme şi icoane

lucesc în soarele suveranităţii .

Tămâia e parfumul mântuirii poporului ,

harta îi este sarigă,

iar patria mamă.

 

Păşind regele şi regina ,

pe treptele nemuririi,

au împlinit voia naţiunii

de veacuri întregi .

 

Trandafirii şi crinii,

îmbracă România într-o

largă crinolină.

 

Soarele îşi aruncă razele peste

Crucile preoţilor,monoclurile senatorilor

şi săbiile ofiţerilor .

Purpura şi safirul picură

pe sariga albă a regalităţii .

Coloanele de marmură

Ridică spre nemurire naţiunea

Şi vitraliile oglindesc eternul românesc.

Unirea a fost în foi ,piatră şi inimi ,

pentru toţi românii .

Reîntregirea s-a făcut în castelul osândirii

spre al neamului nemţesc leşin .

 

Ferdinand Întregitorul,

şi-a unit poporul ,

cu comisii şi divizii

pentru binele naţiunii

 

De 1 Undrea ,

toţi românii să se bucure

că ne-am adunat o mulţime

să votăm Marea Unire.

 

 Grădină ofilită

Umblu ca o trestie gânditoare să-mi sap grădina,

că are buruieni şi s-a spart becul,

ce răspândea cu braţe largi lumina.

A ofilit floarea Fecioarei divine

 

Cobor în praf, nămol şi gropi pasarela,

ce văd ?

o coloană doriană ce-mi ustură retina.

Oi negre şi oi albe , asini şi găini

mânate  de porci îmbrăcaţi în smoching ,

cântate de ciori cu lanţuri de aur şi freze de cocoşi,

care cântă mezel stricat,

acompaniate de falşi corăbieri.

Strălucesc în zare cu o lumină roşie,

farisei în mantii de plumb învelite cu aur ,

cu cârje încolăcite de vipere.

Oile,asinii şi găinile  pleacă şi nu mai zic,

în timp ce gurile flămânde urlă,spitalele se dărâmă şi hotarele se surpă.

A ofilit floarea Fecioarei divine.

 

Ajung într-un codru întunecat şi îngândurat.

Mă cuprinde,

un fior de sânge închegat  într-o piele de cocoş cu lumini cenuşii

ce se zvârcolesc în nervii mei,

şi văd cu ochi unşi de amărăciune ……….

A ofilit floarea Fecioarei divine

 

Pe un gorun culcat la pământ,

din care picura sânge si plumb,

cu rădăcinile împletind un vechi tărâm,

stătea din nou Mesia pironit,

ţinând în mână floarea mamei sale.

 

Pe scândură scria cu slove latineşti …

Uită-te mereu în stele, nu în deşertul de lângă tine

Hristos avea pe ţeastă o tarabostă ,

că –i era frig.

În jurul său avea stihii ce calcă mulţumite

floarea Fecioarei divine .

 

Un diavol cu mustăţi lungi ca de şiret,

cu o iurtă îmblănită `naltă de 7 noduri,

la fiecare norod ţine coroane sângerii

de la fiecare popor stors

cu ochi alungiţi de viperă ,

cu o piele de fals pios,

rupând cu veselie

floarea Fecioarei divine.

 

Cu un colţ de gheaţă făurit în Baikal,

Şi altul oţelit în Pomerania ,

îi  străpungea al Domnului grumaz ,

în ultimul hal ,

şi cu ghearele îi înţepa inima,

din coastele întoarse şi venele de fiţuici,

curgea lacrimi,mercur,sânge,mir

peste rădăcini şi glodul dimprejur

pictând un nou hrisov de la Viena,

ce cu ale sale pagini a reteza codrul veşniciei

şi ofilea floarea Fecioarei divine.

 

Un şobolan cu 2 codiţe şi un joben ,

cu un cântar îi fura arginţii

pentru săraci.

Un  urs falnic se plimba cu un dop de săniuţă

împrăştiind ciuperci ce pocnesc asurzitor.

Un uliu negru ţinând în gheare un compas plin de păcură,

se certa cu aceste jivine pentru glod,

În timp ce floarea Fecioarei divine s-a ofilit de tot.

 

Gorunul şi-a răsfrânt pocnind rădăcinile,

făcând uitate clipele de glorie şi

floarea Fecioarei divine.

 

Plec cu sufletul ofilit,

trag de sicriul meu,

să-mi sap grădina şi

să-i readuc lumina ,

Poate va răsări din nou floarea .

 

Printre ciulini,buruieni şi ciuperci duhnind violet,

văd un  candelabru suspendat de bolta cerească,

cu o lumânare stinsă.

O schimb cu o candelă de aramă ,

Strălucind violet şi auriu,

peste  a mea ofilită grădină,

reînviind floarea divină.

 

Iau sapa şi stiloul,

sap grădina cu biruinţă,

umbrele cu ochii de sânge se pierd în zare,

ciulini, scaieţii şi iedera se veştejesc cutremurând spirtos ţinutul,

mantiile şi smochingurile cad ca capac de cavou,

cu un crivăţ gălbejit

şi văd ca printr-o apă limpede

o potecă de bronz şi deschisă către un orizont de marmură,

împresurată de boboci de speranţă.

Floarei fecioarei divine  frumos creşte,

la clinchetul orologiului inimii mele,

lumina sporeşte şi

poteca se lăţeşte cu vibrări parfumate de auriu.

Păşesc pe potecă şi ……………………..mă închid acolo.

 

Trebuie ruptă barca

Plutesc în zare pe un ocean,

cu tine în aceeaşi barcă,

în care îmi erai dragă,

cândva o dată,

dar oceanul vrea să ne înghită

ca un pelican.

 

Ca să nu fim înghiţit de

acea gaură,

ce străpunge pământul plin de lavă

şi care poate să ne arunce

pe o înstelată coamă,

ceea de care nu ştiu dacă are

un capăt.

Trebuie ruptă aceea barcă.

 

Ruptă la egalitate,

cu fierăstrăul poleit din inimile

noastre,

şi cu colţii lustruiţi,

de când am încetat a ne iubi.

Mânerele-s două,

pentru fiecare dreaptă mână,

vinovată,

pentru relaţia stricată.

Taie bine  scândura,

ce urlă întruna :

Despărţiţi-vă o dată,

că nu mai există nici o vrajă

între voi.

 

Trebuie să tăiem barca,

ce era temniţa,

a două baterii,

cenuşii,

ce şi-au schimbat bornele.

 

Nu mai ascunde fierăstrăul,

în geanta ieftină,

că nu o să mă vrăjeşti încă

o dată,

fire parfumată, înaltă şi întortocheată.

 

Dacă vrei fierăstrăul a ascunde,

pileşte-ţi colţii ce inima mereu mi-o rupe.  

 

 Soarta poeţilor

Ca  să-ţi lase poetul prin testament,

al lumii tratament,

trebuie să-i îndeplineşti dorinţa,

ce-i ţine vie fiinţa :

un condei,

un stilou,

cerneală

şi ochelarii de tocmeală.

 

El nu va vrea,

În Raiul ceresc a ajunge ,

că va fi şomer,

şi mult va plânge.

 

Pe poieniţa,

În vârful muntelui lui Luca Bonagiunta,

să-l laşi să scrie,

cu dârzenie,

ca apoi să-ţi citească,

Oh Doamne luminate

şi ţie,

o poezie.

 

Salcia  bătrână şi înţeleaptă,

dar singuratică,

să-i fie casă,

şi avraamică capelă,

o casă de cultură.

 

Nu-l du pe poet în Empireu,

că se va plictisi mereu,

că nu poate scrie,

nici o poezie,

ci pe coama de piatră de piatră a Domnului,

contemplând înţelepciunea luminătorului,

între care stau Lucifer şi Duhul Sfânt,

pe acest pământ.

 

Ai înţeles muritorule ?